Mergi la conţinutul principal

«Mozaic brăilean», un proiect de succes

Alianţa pentru Unitatea Romilor (AUR) - Brăila a anunţat, ieri, în cadrul unei conferinţe, închiderea proiectului "Mozaic brăilean". Un proiect ce a avut în prim-plan organizarea unui festival interetnic cu muzică şi dans, în scopul armonizării relaţiilor socio-culturale dintre persoanele aparţinând comunităţilor etnice din judeţul Brăila. La final, proiectul a primit multe laude şi încurajări din partea partenerilor, care şi-au exprimat intenţia de a mai sprijini astfel de evenimente. "După cum ştiţi, proiectul acesta a avut mai multe etape în care ne-am întâlnit şi-am schimbat diverse opinii. A ieşit foarte bine, eu zic că a fost un succes. Toţi participanţii au fost mulţumiţi, chiar unii mi-au zis că n-au primit în viaţa lor o diplomă sau un premiu", a susţinut preşedintele AUR Brăila, Săndel Grosu. În prezenţa unor reprezentanţi ai comunităţilor etnice din judeţ, instituţiilor de cultură, instituţiilor publice şi ai societăţii civile, Grosu şi-a exprimat dorinţa ca pe viitor proiectele sale să capete dimensiuni mai mari. "Aş vrea ca pe viitor să facem o săptămână întreagă a etniilor pe Faleza Dunării şi fiecare seară să fie reprezentată de o comunitate, romi, greci, turci, armeni, ruşi-lipoveni şi, de ce nu, să invităm şi ambasadorii să se plimbe cu o caleaşcă prin oraş. Multumesc tuturor partenerilor şi sper ca în viitor Consiliul Judeţean şi Primăria Brăila să aloce în continuare bani acestor minorităţi şi nu numai", a mai adăugat Grosu.
Proiectul a avut o durată de implementare de 4 luni, respectiv iulie - octombrie şi a fost finanţat de Consiliul Judeţean Brăila prin Programul de finanţare nerambursabilă a activităţilor nonprofit de interes judeţean - cultură, culte, sport - pentru anul 2014. Valoarea totală a fost de 35.950 lei, din care valoarea finanţării nerambursabile, 32.308 lei, iar contribuţia beneficiarului a fost de 3.641 lei.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro