Mergi la conţinutul principal

«Locuieşti sau aparţii locului», un proiect marca CN «Nicolae Bălcescu»

"Locuieşti sau aparţii locului", proiectul implementat de câţiva elevi ai Colegiului Naţional "Nicolae Bălcescu", îşi va atinge ţinta vineri, 23 octombrie, odată cu organizarea evenimentului prin care se va dezveli pe faţada clădirii Centrului de Creaţie statueta Zeului Comerţului, Mercur, realizată într-o manieră contemporană, de către eleva Iuliana Ana-Maria Ruxandra, sub îndrumarea profesorului Ioan-Cătălin Batâr.
Organizatorii evenimentului sunt: profesor coordonator Corina- Roberta Pavel şi elevii: Radu Pupezeanu, Raluca Sbârnea, Andrei- Cristian Rădulescu şi Maria-Cristina Barac.
"Aşezată pe soclul original, statueta care îl reprezintă pe Zeul Comerţului, Mercur, completează golul lăsat de statueta iniţială, simbol al comerţului înfloritor din oraş, dar, din păcate, distrusă de cutremurul din 1940. Liant între trecut şi prezent, arta contemporană s-a dovedit a fi o soluţie ideală pentru promovarea oraşului dunărean, ca şi expoziţia intitulată «Umplerea spaţiului gol cu artă», realizată în cadrul aceluiaşi proiect", ne-au explicat organizatorii evenimentului de vineri. Manifestarea este deschisă tuturor brăilenilor, iubitori şi neiubitori de artă, îndrăgostiţi sau simpli trecători prin urbea cosmopolită.
Parteneri sunt: Palatul Copiilor din Brăila, Liceul de Arte "Hariclea Darclee", Şcoala Gimnazială din Tichileşti şi Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati" Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro