Mergi la conţinutul principal

«Jilava», căutat în Germania pentru infracţiuni cu violenţă

Un brăilean de 28 de ani, cunoscut ca acolit al grupării interlope din Vărsătura, pe numele căruia era emis mandat european de arestare, a fost luat pe sus de poliţişti. În ziua de 12 august, la ora 12.00, lucrătorii Compartimentului Urmăriri al Serviciului de Investigaţii Criminale l-au depistat, pe o stradă din municipiul Brăila. Acesta era căutat la nivel internaţional, întrucât pe numele său autorităţile din Germania au emis mandat european de arestare, pentru comiterea de infracţiuni cu violenţă. Brăileanul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, care a dispus reţinerea lui pe o perioadă de 24 ore, în vederea arestării provizorii. El va fi extrădat către autorităţile judiciare germane. Până atunci, individul stă încarcerat în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi.
După cum se arată pe site-ul Curţii de Apel Galaţi, cel pe numele căruia s-a emis mandatul de arestare este Adrian Laurenţiu Gavrilă. Poreclit "Jilava", apropiatul grupării interlope, a mai avut de-a face cu legea şi a mai primit condamnări, cu ani în urmă, pentru diferite infracţiuni.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro