Mergi la conţinutul principal

«Francofonia - simbol al diversităţii culturale»

Evenimentul va fi moderat de Ion Volcu, şeful biroului Colecţii speciale din cadrul Bibliotecii. Vor fi implicaţi elevi de la liceele: "Iorga", "Sebastian", "Perpessicius" şi "Aslan", coordonaţi de profesorii lor de franceză. Competiţia constă în următoarele probe: verificarea cunoştinţelor despre istoria, cultura şi civilizaţia Franţei, prezentarea în power-point a unei personalităţi, susţinerea unui dialog şi recunoaşterea unor simboluri franceze. Toţi participanţii vor primi diplome şi cărţi din partea organizatorilor. Cu această ocazie se va promova şi fondul de carte din cadrul Secţiei Franceze a Centrului Multicultural al Bibliotecii Judeţene.
Evenimentul este organizat de Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati" şi Inspectoratul Şcolar.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro