Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

«Evaluarea cantitativă este boala şcolii româneşti»

În această săptămână, la Brăila s-a desfăşurat faza naţională a Olimpiadei de limbă, literatură şi comunicare, coordonată de conf. univ. dr. Mina Maria Rusu, inspector şcolar general de limba şi literatura română în Ministerul Educaţiei. Cu această ocazie a oferit un interviu reporterilor noştri, în care a analizat stadiul educaţiei româneşti şi a vorbit despre calea pe care învăţământul trebuie să o urmeze: predare transdisciplinară. Tot ea este iniţiatoarea celei mai incitante olimpiade pentru elevi, cea de lingvistică, a cărei miză a precizat că este obţinerea competenţei de a traduce dintr-o şi într-o limbă total necunoscută. Conf. univ. dr. Mina Maria Rusu recunoaşte că există şi profesori şi părinţi terorişti, care pun în pericol personalitatea copiilor.

"Papagalii mai reproduc nişte cuvinte, dar asta nu înseamnă că le şi conştientizează"

- Au venit bine pregătiţi elevii la olimpiadă?
- Elevii au demonstrat seriozitate în pregătirea la limba română, înţeleg excelenţa într-un mod corect. Se pregătesc creându-şi competenţe reale, nu doar de comunicare ci şi culturale.
- Cât de importante sunt competenţele culturale pentru a face performanţă la această olimpiadă?
- Extrem de importante, pentru că limba şi literatura română este singura disciplină care îmbină ştiinţa limbii cu arta cuvântului. Şi beletristica este o formă de comunicare în care conotativul domină.
- Cum trebuie procedat ca şi marea masă a elevilor să comunice eficient şi corect, fără să se lase dominaţi de influenţele altor limbi sau altor limbaje?
- Olimpicii constituie modele în ceea ce priveşte competenţa de comunicare şi competenţa culturală. Nu putem vorbi despre competenţă culturală dacă nu avem un copil care are o comunicare corectă, care înţelege ce spune şi înţelege ce i se spune. Fără comunicare specia umană nu poate exista. Noi putem comunica şi în alte coduri, dar semnele lingvistice sunt specifice omului. Papagalii, de exemplu, mai reproduc nişte cuvinte, dar asta nu înseamnă că le şi conştientizează. Specia umană se diferenţiază nu doar prin verticalitatea trupului în raport cu regnul animal, ci şi prin verticalitatea intelectuală, afectivă, în raport cu lumea înconjurătoare. Fiinţa umană, în raport cu arta, se dezvoltă şi capătă nobleţe, astfel încât omul se diferenţieză de tot ce este în jurul lui şi devine stăpân al lumii.

"Eu, la limba română, voi lua din fiecare judeţ la naţională elevii cei mai buni"

- S-a discutat de schimbarea regulamentului olimpiadelor, în sensul că la faza naţională să se califice elevii cu cele mai bune rezultate, indiferent de judeţ. Susţineţi această idee?
- Am argumente şi pro, şi contra ca profesor. Pentru a crea o bază de selecţie cât mai substanţială pentru concursurile internaţionale este bună această idee, dar şi varianta actuală are avantajele ei. În fiecare judeţ există o comunitate şcolară, la fel în toată ţara. Toţi copiii sunt la fel şi eu nu cred că putem să răpim şansa copiilor născuţi în nu ştiu ce judeţ, de a ajunge la naţională. Toţi copiii primesc aceleaşi subiecte, dar evaluatorii sunt diferiţi, avem o eterogenitate din acest punct de vedere şi măsura cu care sunt evaluaţi elevii diferă de la judeţ la judeţ, chiar dacă e reglementată de barem. Acesta este motivul pentru care eu, la limba română, voi lua din fiecare judeţ la naţională elevii cei mai buni. Efectul mi se pare benefic la nivel de comunitate şcolară, pentru că au la ce să se raporteze ceilalţi copii. Ar fi o tragedie dacă aş spune că la naţională s-au calificat elevi din 18 judeţe din cele 42. Ar însemna să distrug visul elevilor din celelalte judeţe. Eu aş schimba totuşi reprezentativitatea unui judeţ, raportând-o la populaţia şcolară. Nu poţi compara judeţele mari, ca Iaşi, Cluj, Constanţa, cu Giurgiu, Dâmboviţa sau Ialomiţa. E nedrept ca din fiecare judeţ să ai doar câte un elev pe clasă. În plus, la examen avem emoţii, avem o stare de dispoziţie sau indispozţie şi nu întotdeauna rezultatul pe care-l merităm este şi rezultatul pe care-l primim. Pentru că îl merităm prin ceea ce suntem şi îl primim prin ceea ce am scris în momentul probei şi dacă nu am fost inspiraţi nu am dat întreaga măsură a pregătirii noastre. Ei bine, acest lucru nu se înţelege şi avem o problemă cu părinţii care fac tragedia secolului din faptul că anul trecut a luat copilul premiul I, iar anul acesta alt copil a fost mai inspirat. Este o problemă de mentalitate, cred că ne-a amprentat negativ şi istoria noastră, a fost în calea tuturor răutăţilor. Această mentalitate este justificată istoric. Ea poate fi modelată prin educaţie, însă e destul de greu.

Un copil care face performanţă la mai multe discipline îşi pierde identitatea

- Sunteţi de acord cu ideea de a organiza olimpiadele astfel încât să nu se mai suprapună probele?
- Nu, pentru că cine fuge după doi iepuri nu prinde niciunul. Cine crede că un singur copil poate duce povara a două sau mai multe olimpiade se înşală amarnic, iar psihologii confirmă lucrul acesta. Aceşti copii obosesc foarte mult, ajung la un moment dat să aibă boli psihice când sunt tineri. De regulă, cei care au fost olimpici sau zecişti la mai multe discipline în acelaşi timp ajung anonimi peste ani. Succesul şcolar este un succes social într-o firmă de exerciţiu, iar copiii exersează ce vor face ca adulţi. Şcoala este un spaţiu competiţional, dar în şcoală copiii se simt terorizaţi. Ei nu-şi mai aparţin, nu-şi găsesc identitatea. Un copil care merge la mai multe discipline nu mai ştie cine este el. Dacă-i puneţi să-şi facă portretul îşi mărturisesc durerea. Solomon Marcus a vorbit la ultima sa conferinţă despre ce i-au mărturisit copii olimpici: sunt deznădăjduiţi, şcoala îi biciuieşte, părinţii îi obligă să meargă la nu ştiu câte olimpiade, nu mai au timp. Ar trebui ca şi părinţii, formaţi în altă epocă, să înţeleagă că în acest secol nu mai putem fi individualişti, trebuie să lucrăm în echipă.
- Dar când intrăm în viaţa reală şi vrem un post, din 50 de candidaţi este acceptat doar unul. Este concurenţă.
- Dar trebuie să ai conştiinţa propriei valori, că tu eşti foarte bun, dar oricând poate fi cineva mai bun ca tine. Dacă nu ai luat concursul nu înseamă că nu eşti bun. Competiţia trebuie să o vedem ca pe o şansă, nu ca pe un eşec care să ne dărâme. Este un alt model social. Părintele este, în acest caz, terorist. Părinţii îi tulbură pe copii. Să-i vedeţi când ies de sub tutela părinţilor cât sunt de liberi, ce frumos vorbesc. Trebuie vorbit cu tact şi cu părinţii care cred că dacă îi controlează şi supervizează pe copii, îi şi protejează. Ei uită că la umbra marilor arbori nu creşte nimic. Dacă noi nu le vom lăsa acea independenţă şi mereu îi vom tutela, copiii noştri nu vor avea identitate niciodată. Unii părinţi au venit şi şi-au însoţit copiii la olimpiadă, nelăsându-i în spaţiile de cazare asigurate, la hotel. I-au privat de viaţa de colectivitate, de programul foarte bine organziat al olimpiadei. Aceşti copii trăiesc ca într-un acvariu.

Profesorii terorişti - cei care nu se gândesc la elevi

- Am discutat de părinţi, dar profesorii?
- Evident că avem probleme şi cu unii profesori, aşa cum avem şi cu unii părinţi. Avem şi aici o problemă, pentru că unii profesori biciuesc acelaşi elev să meargă la mai multe competiţii. Avem de-a face cu o confuzie din partea profesorului. Rezultatul de la clasă de nota zece nu certifică şi valoarea de olimpic a elevului. La clasă evaluarea se face după standardele unei programe pentru toţi. La olimpiadă standardele sunt pentru elite. Elitele sunt în jur de 10% dintr-un grup. Dacă noi generalizăm ideea de învăţământ elitist, nu facem decât să depreciem ideea de învăţare. În momentul în care un copil merge la şcoală 6 ore, îşi pregăteşte temele pentru a doua zi ca să fie bine pregătit, mai învaţă şi la alte discipline la nivel de excelenţă, la câte ore de muncă se expune el? Ne-ar da voie Codul Muncii să exploatăm aşa un adult? Nu. Aici putem vorbi de profesori terorişti, care nu se gândesc la elev. Mai este o categorie care consideră că doar disciplina lor este cea mai importantă şi le creează un handicap tuturor copiilor care nu sunt pe aceeaşi lungime de undă cu disciplina lui. Profesorul anulează posibilitatea copiiilor de a fi deschişi, liberi, de a face conexiuni între discipline. Cred că pentru a elimina această categorie de profesori este nevoie de abordarea transdisciplinară şi de evaluare calitativă nu cantitativă. Evaluarea cantitativă este boala şcolii româneşti. Trebuie să învăţăm să mergem la esenţă.
- Şi nu e un pericol să se facă o varză din tot şi să nu mai existe o structură logică de învăţare?
- Nu, pentru că abia acum se creează structuri logice. Pe vremuri am predat româna prin matematică, fizică, chimie, biologie. Elevii mei erau nedumeriţi când le scriam o formulă matematică pe tablă pentru a le arăta că şi la poezie se vorbeşte cu rigoare, că e un algoritm de creaţie. Am reuşit să creez ceva în acest spirit, Olimpiada de lingvistică. Am creat întâi concursul "^/- Poezie" împreună cu domnul Solomon Marcus, a cărui poetică matematică m-a cucerit. De doi ani am creat şi Olimpiada de lingvistică, pentru care există o fază internaţională de 14 ani. La primele două participări oficiale România a luat întâi bronz, apoi aur, am fost înaintea Japoniei, Statelor Unite, Rusiei. Miza acestei olimpiade este extraordinară: să poţi traduce într-o şi dintr-o limbă total necunoscută, având ca referenţial limba maternă. Să-ţi dai seama că ştii ceva ce de fapt nu ştii, raportându-te la limba ta maternă.
- Şi această performanţă ce spune despre şcoala românească?
- Şcoala românească are copii care-şi doresc cunoaştere transdisciplinară, că este o soluţie pentru o cunoaştere corectă şi complexă. Aceasta este calea, nu mai avem cum să practicăm o educaţie de tip renascentist. Trebuie să fim oameni care ştim ce e cu noi, să fim pragmatici. Într-o societate globală în care cunoşterea a explodat pur şi simplu, evident că mintea umană păleşte prin puterea ei. Nu mai poţi să ţii minte totul, dar vrei să cunoşti şi atunci faci legături, conexiuni, analogii.

 




Categorie articol: 

Comentarii