Mergi la conţinutul principal

«Coordonarea cărţilor e legală, dar nu poate nimeni scrie o lucrare într-o săptămână, o lună, două, trei!»

Noi valenţe apar în cazul profesorilor coordonatori de lucrări ştiinţifice ale unor deţinuţi. După ce procurorii anticorupţie s-au autosesizat în cazul profesorilor coordonatori ai cărţilor scrise de condamnaţi, titluri care au dus la liberarea condiţionată grabnică a respectivilor, încep să reacţioneze atât oamenii cu state vechi în ale profesoratului, cât şi unii dintre deţinuţii "coordonaţi", autori de cărţi din închisori.
Cunoscut ca universitar al Facultăţii de Inginerie, primarul Aurel Gabriel Simionescu a comentat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă: "Se poate scrie, dar nu într-o săptămână, o lună, două, trei! Eu scriu cursuri şi mai devreme de opt, nouă luni, un an e greu să iasă un curs, în condiţiile în care am notiţe, informaţii, slide-uri din cursuri din anii anteriori. Cine n-a scris niciodată ceva e greu să scrie şi memorii...Eu nu zic, coordonarea este legală, poate unii îi cunosc pe acei profesori, dar să scrii o lucrare ştiinţifică e greu fără informaţii".
În cadrul aceleiaşi întâlniri, s-a adus vorba şi despre deţinutul Gheorghe Bunea Stancu, aflat la Vrancea, care n-a scris nimic în timpul condamnării de trei ani, acesta fiind şi singurul puşcăriaş brăilean notoriu condamnat pentru fapte de corupţie. Simionescu n-a detaliat subiectul, însă a reamintit faptul că "nu oricine poate să scrie": "Nu se pune la îndoială capacitatea lui Adrian Năstase de a scrie, nici a lui Dan Voiculescu, dar a unora?! Totuşi, legea permite folosirea acestui fapt în folosul deţinutului, dar iată că lăcomia a condus la o astfel de situaţie".

Despre Stancu: "Nu oricine poate să scrie!"

La Brăila sunt puţini scriitori în penitenciar. Şi mai puţini sunt aceia care au uzat de munca lor pentru a ieşi mai repede din închisoare. Cloşcă junior, condamnat pentru trafic de droguri, Adrian Lepădatu - asasinul lui Caţali, Dumitru Gârbăcea - condamnat pentru înşelăciune şi Severus Emanoil Batog, condamnat pentru fapte economice şi tâlhărie calificată sunt puţinii deţinuţi cărora li s-a luat în considerare faptul că au publicat lucrări ştiinţifice: câte 30 de zile pentru fiecare carte.
Severus Emanoil Batog, condamnat la 3 ani închisoare, arestat pe 20 octombrie 2013 şi condamnat pe 14 noiembrie 2013, a fost liberat pe 16 octombrie 2015, după ce, pe 14 iulie 2015, a scris "Ghid bancar pe înţelesul tuturor", lucrare publicată la editura "ZIGOTOO Galaţi". Acesta a fost director de bancă în "civilie", iar coordonator ştiinţific i-a fost prof univ. dr. Ionescu Victor Romeo, de la Facultatea de Ştiinţe Economice Universitatea "Danubius" Galaţi. Batog a scris şi "Dezvoltare economică - regionalizare vs. globalizare" la 1 septembrie 2015, cu acelaşi profesor coordonator.
Dumitru Gîrbăcea, condamnat la 5 ani pentru înşelăciune, liberat pe 5 noiembrie 2015, a scris: "Managementul deşeurilor industriale", pe 3 septembrie 2015, şi "Managementul deşeurilor de azbest" - 24 septembrie 2015, publicată la editura "Casa Cărţii de Ştiinţă Cluj Napoca", coordonator fiind conf.dr. inginer - Leopa Adrian - Facultatea de Inginerie şi Agronomie din Brăila - Universitatea "Dunărea de Jos" Galaţi.
Dumitru Gîrbăcea susţine că el a scris cu simţ de răspundere, dar "au fost şi unii care au profitat de această prevedere legală": "Legea permite, eu am mers pe partea morală, profesională, dar au fost şi alţii care au profitat", ne-a declarat Dumitru Gîrbăcea.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro