Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

«Cadoul de învestire» a ajuns la uşa primarului

Cadoul de învestire trimis de brăileanul Vasile Spulber către primarul Marian Dragomir a ajuns la destinaţie. Firma de curierat angajată de expeditor şi-a făcut treaba, iar ieri coletul era depozitat pe un raft, chiar lângă uşa noului edil-şef. Reamintim că în cutia de carton se aflau bucşe, amortizoare, caseta de direcţie şi alte piese despre care Vasile Spulber spune că a trebuit să le înlocuiască la maşina personală, din cauza gropilor existente pe strada Mircea Vodă din cartierul Radu Negru. Pe strada respectivă îşi au sediul firma lui Spulber, "Breda Com" SRL, dar şi alte societăţi comerciale ale căror patroni se plâng de starea deplorabilă a carosabilului. Reamintim că inclusiv un mare distribuitor de butelii de aragaz are un depozit acolo şi susţine că şi-a distrus mai multe autospeciale de transport din cauza gropilor din carosabil.
Starea străzii Mircea Vodă s-a înrăutăţit în urmă cu doi ani, după ce s-au făcut lucrări de extindere a reţelei de canalizare. Dalele de beton cu care a fost pavată în urmă cu mai bine de 20 de ani această stradă au fost date deoparte pentru a se putea îngropa conductele subterane. După ce s-au astupat şanţurile, dalele de beton au fost puse la loc fără a se compacta terenul corespunzător, iar curând au început să apară tasări şi denivelări foarte pronunţate. Vasile Spulber dar şi ceilalţi patroni din zona situată la periferia municipiului susţin că au făcut în repetate rânduri sesizări către Primărie. Fostul primar, Aurel Simionescu, a reacţionat, anul trecut, trimiţând constructorul - firma "Tancrad" SRL Galaţi - să niveleze strada, însă reparaţiile făcute au fost, din câte se pare, superficiale, astfel că problema este departe de a fi rezolvată.
În acest context, Vasile Spulber s-a gândit să îi atragă atenţia noului primar într-un mod original despre starea străzii Mircea Vodă. După ce şi-a făcut revizia la maşină, a pus toate piesele schimbate într-un colet şi le-a trimis pe adresa Primăriei, în speranţa că noul edil va trata cu mai multă seriozitate problema.
Primarul Marian Dragomir a luat notă de gestul cetăţeanului Vasile Spulber şi spune că, oricum, avea în vedere repararea tuturor străzilor cu probleme de pe raza municipiului. Dragomir nu a apreciat gestul lui Spulber, considerând că acesta a făcut o "băşcălie" ieftină, în loc să i se adreseze într-un mod mai serios. "În prima zi de învestire, am primit un colet inedit de la dl. Spulber Vasile. Recunoaştem că sunt gropi în oraş, iar astuparea acestora va reprezenta o prioritate în perioada următoare. Îmi doresc ca dl. Spulber şi alţi brăileni care au diverse probleme să le trateze cu seriozitate, la fel cum o voi face şi eu. Nu vreau să ne mai aflăm în situaţia în care unii trimit cadouri în băşcălie", ne-a declarat Marian Dragomir. Primarul a ţinut să ne arate un document din care reiese că firma lui Vasile Spulber se află în insolvenţă şi că are restanţe substanţiale de plătit la bugetul local. "Dacă societatea «Breda Com» SRL, intrată în procedură de insolvenţă în ianuarie 2013, şi-ar fi plătit către Primăria Brăila debitele în valoare de peste 230 milioane de lei vechi, cu siguranţă s-ar fi putut folosi aceşti bani pentru lucrări în municipiul Brăila", a punctat Dragomir.
Contactat de reporterii noştri, Vasile Spulber a recunoscut că firma sa este în insolvenţă, însă susţine că suma datorată bugetului local este mult mai mică decât cea menţionată de primarul Dragomir.

Reparaţiile stradale, pauză forţată pentru câteva luni

În altă ordine de idei, Marian Dragomir spune că lucrurile nu stau deloc bine, în momentul actual, în ceea ce priveşte reparaţiile stradale din municipiu. Noul primar ne-a informat că, foarte curând, contractul încheiat pe termen scurt cu firma "Tancrad" SRL expiră, iar până la încheierea unui nou contract nu va mai avea cine să astupe gropile de pe raza municipiului.
"De la începutul acestui an, s-au încredinţat, în două rânduri, prin procedură de achiziţie directă, lucrările de întreţinere străzi. Contractele s-au făcut pe suprafeţe de lucru, iar în prezent mai e de acoperit o suprafaţă foarte mică, în jur de 30 metri pătraţi. După aceea, contractul încetează. Din punct de vedere legal, nu mai putem da lucrările pe încă o procedură de achiziţie directă, pentru că s-a utilizat deja de două ori această metodă. Legal, trebuie organizată o licitaţie pe SEAP (Sistemul Electronic al Achiziţiilor Publice n.n.), iar această procedură este de durată, se va întinde pe circa trei luni", a precizat Dragomir. Cu alte cuvinte, abia pe la sfârşitul lunii septembrie vor putea fi reluate lucrările de plombare a străzilor Brăilei.
De ce s-a ajuns în această situaţie? După cum se ştie, municipiul a avut, în perioada 2011 - 2015, un contract multianual de întreţinere stradală, încheiat cu firma "Tancrad" SRL. Contractul respectiv a expirat în septembrie anul trecut, şi ar fi trebuit reînnoit imediat. Din motive greu de înţeles, Primăria nu a fost pregătită să rezolve această problemă, oraşul rămânând pentru câteva luni fără o firmă care să poată face lucrările în mod legal. Abia în lunile ianuarie - februarie a.c. s-a rezolvat problema, dar doar temporar, prin încheierea unor contracte pe termen scurt, tot cu "Tancrad". Primul contract a expirat spre sfârşitul lunii martie şi, fiindcă tot nu fuseseră pregătite documentele necesare pentru licitarea unui nou contract multianual, pe termen lung, s-a mai făcut o atribuire pentru câteva săptămâni, ajunsă acum la sfârşit. Întrebat care a fost cauza acestor întârzieri, noul primar ne-a spus că nu vrea să caute vinovaţi în trecut şi că încearcă să se concentreze pe ce este de făcut de aici încolo. Totuşi, fără a intra în mai multe detalii, Dragomir a menţionat că atribuţiile legate de starea străzilor din municipiu i-au aparţinut fostului viceprimar liberal, Alexandru Dănăilă.

 




Categorie articol: 

Comentarii