Mergi la conţinutul principal

«Braiconf», profit de 2 milioane lei la semestru

Compania "Braiconf" a încheiat primul semestru al anului pe profit. Potrivit datelor din raportul prezentat Bursei de Valori Bucureşti, este vorba despre un profit brut de circa 2,4 milioane lei, în creştere de circa 32% faţă de semestrul I din 2015, când rezultatul a fost un plus de puţin peste 1,8 milioane lei. Analiza aferentă perioadei de raportare indică venituri totale de 19,29 milioane lei şi cheltuieli de 16,98 milioane, rezultând astfel un profit net de 2,04 milioane lei, după calcularea, în prealabil, a unui impozit pe profit de 0,34 milioane lei.
Potrivit datelor de bilanţ raportate pentru întreg anul 2015, compania a realizat o cifră de afaceri de 32,31 milioane lei, cu o echipă de 853 de salariaţi, rezultând la final un profit net de 2,18 milioane lei. De altfel în acest an, acţionarii au decis acordarea de dividende de pe urma rezultatului din 2015: 0,045 lei/acţiune, aproape de două ori mai mare decât cu un an în urmă.
De precizat că acţionarii SC "Braiconf" ţintesc şi în acest an profit similar celui din 2015. Mai precis, Bugetul de Venituri şi Cheltuieli pentru 2016, aprobat chiar pe finalul anului trecut, prevede un profit brut de 843.336 lei, echivalentul a circa 187.000 euro, faţă de 813.769 lei - profitul brut programat pentru 2015. În detaliu, BVC 2016 stabileşte drept targhet pentru cheltuieli suma de 36,877 milioane lei (35,07 milioane lei - programarea pentru 2015), în timp ce veniturile previzionate se ridică la 37,72 milioane lei, în creştere cu 1,8 milioane faţă de targhetul pentru 2015 (35,88 milioane lei). Cu titlu de comparaţie, BVC aferent lui 2014 indica venituri totale de 34,87 milioane lei (31,99 milioane în BVC-ul pe 2013) şi cheltuieli de 34,09 milioane lei (31,42 milioane lei în BVC-ul pe 2013), de unde să rezulte un profit brut de 779.022 lei.
Acţionari importanţi ai "Braiconf" sunt "Romanian Investment Fund" un fond de investiţii cu sediul în Insulele Cayman, care a cumpărat în această vară pachetul de acţiuni deţinut anterior de către de fondul de investiţii "Bank Julius Baer & Co". Patriciparea la capitalul "Braiconf" a celor de la "Romanian Investment Fund" este în prezent de 32,91%. Pe locul doi urmează "Electroargeş" SA - 17,64% şi alţi acţionari persoane fizice sau juridice 49,45%. De menţionat că acţiunile companiei s-au mutat pentru tranzacţionare pe segmentul AeRo, o piaţă alternativă a Bursei de Valori Bucureşti, lansată spre finalul lunii februarie 2015.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro