Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

«Beyoncé», obiect de studiu la Harvard

În noaptea de 12 decembrie 2013, o ştire neaşteptată i-a luat prin surprindere pe cei care accesau iTunes Store. Magazinul digital al companiei Apple anunţa lansarea celui de-al cincilea album solo al lui Beyoncé.A fost o surpriză totală pentru industria discografică şi pentru fanii ei întrucât, contrar cutumei, lansarea nu a fost precedată de acţiuni de promovare şi niciun extras de pe disc nu fusese difuzat anterior la posturile de radio sau pe reţelele de socializare. Albumul includea 14 piese şi 17 videoclipuri. Spre deosebire de majoritatea albumelor promovate pe internet, melodiile de pe discul purtând doar numele solistei, "Beyoncé", nu se puteau achiziţiona separat, fiind posibilă doar cumpărarea întregului album. În prima săptămână după lansare, acesta s-a putut cumpăra doar din magazinele Apple, relatează Agerpres.Lucrul cel mai surprinzător este că nu a existat nicio scurgere de informaţie, toţi cei implicaţi în proiect fiind capabili să menţină secretul. Aceştia au fost Parkwood Entertainment - compania care gestionează producţia muzicală a lui Beyoncé-, casa de discuri a artistei, Columbia Records, şi cei trei giganţi ai tehnologiei şi reţelelor de socializare, care s-au coordonat pentru această uriaşă surpriză: Apple, Facebook şi Instagram. "Surprise!" a fost mesajul primit la miezul nopţi de utilizatorii reţelei Instagram.Acest pariu riscant s-a transformat în aur. Ştirea a incendiat internetul şi industria discografică, iar albumul s-a vândut în 600.000 de exemplare în primele trei zile, depăşind un milion de copii în mai puţin de o săptămână. A fost al cincilea album al solistei şi al 5-lea clasat "number 1" pe lista Billboard din SUA, iar Beyoncé prima femeie care a reuşit această performanţă.Lansarea a fost "o bombă" pentru cariera lui Beyoncé, potrivit lui Rob Sheffield, de la The Rolling Stone. Acest fenomen va fi studiat acum la Harvard, unde va fi analizată această strategie atât de bine pusă la punct. Cazul a fost propus de profesoara Antia Elberse, care susţine cursuri de marketing strategic în industriile de creaţie.
 




Categorie articol: 

Comentarii