Mergi la conţinutul principal

«Au fost informaţii din interior»

Managerul Spitalului Judeţean Brăila, Mihail Iugulescu, a comentat, ieri, subiectul furtului citostaticelor în valoare de 5,5 miliarde lei vechi ce a avut loc la finele lunii decembrie 2014. Directorul a precizat că a declanşat o anchetă internă şi că joi, în cadrul Comitetului Director, s-a ajuns la primele concluzii tehnice în privinţa acesteia. Iugulescu a subliniat că în 2008 tâmplăria de lemn a unităţii a fost schimbată şi odată cu acest proces, gratiile de la ferestrele depozitului farmaciei au trebuit scoase. Deşi farmacistul instituţiei ar fi semnalat acest lucru la vremea respectivă, nu s-a luat nicio măsură pentru remedierea situaţiei, astfel încât medicamentele au rămas oarecum neprotejate. "Rezolvarea problemei am început-o şi veţi vedea că s-au pus deja gratii, s-a făcut securizarea, am pus camere video, senzori de mişcare şi alarme", a declarat Iugulescu, subliniind că un astfel de efort necesită multă răbdare deoarece clădirea se află în patrimoniul CJ Brăila, aşa că trebuie cerut acordul în prealabil pentru orice modificare. De asemenea, medicul a mai indicat că în momentul în care au fost furate citostaticele, numărul acestora a fost atât de mare deoarece spitalul tocmai se aprovizionase cu medicamente pentru perioada de iarnă.

Hoţul de afară, informaţiile din interior

Din punctul său de vedere, hoţii ar fi avut informaţii din interiorul spitalului în privinţa numărului mare de citostatice aflat la vremea respectivă în depozit, precum şi locul unde acestea erau depozitate. "S-a intrat pe geam, cel puţin aşa a stabilit Inspectoratul de Poliţie. Convingerea mea este că au fost informaţii din interior, dar nu pot să fac proces de intenţie nimănui. Am cerut un raport să văd cum a gândit în zilele respective farmacistul şef să asigure permanenţa în farmacie, câte persoane lucrau pe zi, cum predau de la tură la tură medicaţia şi inventarul? (...) Noi avem paza spitalului asigurată de o firmă de specialitate care are un plan de pază al obiectivului, aprobat şi avizat şi de Inspectoratul de Poliţie. Un post de pază se află în faţa farmaciei, în zona lifturilor, la câţiva metri de uşa acesteia. Un alt post, cel de la poarta 2, are în patrulare şi zona din spate a spitalului, unde e depozitul. Dar nu e prevăzut în acea secţie a se patrula şi culoarul dintre noua construcţie ATI şi farmacie, exact locul pe unde s-a intrat în clădire", a mai completat Iugulescu. Sursa citată a adăugat şi că nu a făcut public furtul imediat ce s-a produs, pentru că poliţiştii au cerut discreţie. Trebuie precizat că, exact în aceeaşi perioadă, la nivel naţional a izbucnit un scandal pe tema citostaticelor false. Iugulescu a dat asigurări că toate medicamentele care au fost furate erau de la Minister şi că nu se pune problema unor falsuri.
Zona în care se află farmacia spitalului este în prezent supravegheată video, au fost montaţi mai mulţi senzori de mişcare, alarmă, iar uşa care duce spre depozit are o poartă de fier.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro