Premiera lansată în acest weekend, "Îndoiala", de John Patrick Shanley, regizată de Eygen Gyemant pe scena Teatrului "Maria Filotti" aduce în repertoriu un spectacol mai puţin obişnuit, care mizează în primul rând pe idei şi talent actoricesc. Acele mici trucuri utilizate deseori pentru a face spectacolul să aibă cu orice preţ "priză la orice public" lipsesc. Totul este idee şi simţire bazată pe puterea actorilor de a reda toate acestea prin cuvinte şi mimică. Povestea în sine este simplă, se petrece în anul 1964, într-o mânăstire-şcoală, iar regizorul nu a făcut nimic pentru a o actualiza. O idee riscantă dar care i-a reuşit lui Eugen Gyemant: textul ajunge la inima spectatorilor. Stă dovadă faptul că sâmbătă seara s-a aplaudat îndelung, iar actorii au fost chemaţi la rampă de trei ori.
De fapt, spectacolul vorbeşte despre bârfă, zvon, neîncredere, suspiciune şi consecinţele lor, probleme cu care se confruntă practic întreaga lume. Ceea ce în 1964 putea fi o bârfă care circula în interiorul unei mânăstiri, acum este o bârfă care circulă în mediul virtual, iar consecinţele sunt chiar mai mari. Ca urmare, problemele de dezbătut rămân: îndoiala, lipsa de încredere în oameni, suspiciunea, argumentarea deciziilor corecte şi, în final, singurătatea la care este condamnat omul ce se îndoieşte permanent. A trăi cu îndoiala în suflet s-a dovedit prea greu pentru eroii piesei, iar finalul a fost unul absolut surprinzător.
Personajele, excelent interpretate de Liliana Ghiţă, Emilian Oprea, Corina Moise şi Ramona Gîngă provoacă spectatorul să-şi pună întrebări, creează o atmosferă iniţială de alb-negru, ingenios structurată de scenografa Cristina Milea, care ulterior se topeşte în multe nuanţe de gri. Un spectacol despre viaţă, un spectacol despre un anume aspect al esenţei umane, un spectacol care în mod categoric trebuie văzut de mai multe ori pentru a-i pătrunde toate ideile.
