Mergi la conţinutul principal

Daruri de la oamenii în uniformă pentru doi fraţi gemeni, fără mamă. Copiii își doresc să devină polițiști

* doi copii în vârstă de aproape 6 ani, care urmăreau cu atenţie, de pe trotuar, activitatea unui polițist din cadrul Serviciului Rutier Brăila, au atras atenţia *  Cosmin s-a apropiat de copii şi a vorbit cu ei, a aflat că cei doi sunt frați gemeni, nu mai au mamă, aceasta fiind răpusă de o boală grea și își doresc să devină polițiști * Cosmin, și câțiva colegi au oferit daruri ce au constat  în hăinuțe,  alimente, jucării, bani, dar și abonament la un curs de înot, o programare la un control stomatologic pentru cei doi frați * poliţiştii se vor preocupa ca cei mici sa meargă la o petrecere pentru copii, cu tema sărbătorilor pascale

 

 

 

 

Iepuraşul de Paşte, în uniformă de poliţist! Doi fraţi gemeni, rămaşi fără mamă şi crescuţi doar de tatăl lor, au avut parte de o mare bucurie înainte de Paşte. Copiii priveau cu atenţie activitatea unui polițist din cadrul Serviciului Rutier Brăila, iar acesta a stat de vorbă cu ei şi a aflat că vor să devină poliţişti. Cei mici au fost rugaţi să îi scrie o scrisoare iepurașului de Paște, iar poliţiştii au intrat în rolul acestuia şi le-au oferit copiilor mai multe cadouri şi alte surprize,

Potrivit datelor transmise de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, Cosmin, polițist în cadrul Serviciului Rutier Brăila, a observat doi copii care, de pe trotuar, urmăreau cu atenție tot ce făcea. „Fiind impresionat de cele două perechi de ochișori, Cosmin s-a apropiat de copii prietenos, a vorbit cu ei și a aflat că cei doi sunt frați gemeni, au aproape 6 ani, nu mai au mamă, fiind răpusă în urmă cu trei ani de o boală grea și își doresc să devină polițiști. Aceștia sunt crescuți doar de tatăl lor, situația financiară a familiei fiind una grea.

Polițistul rutier a împărtășit experiența sa cu alți colegi și împreună au hotărât să își concentreze efortul pentru a aduce un zâmbet acestor copii, care pot fi polițiștii de mâine”, a transmis IPJ.

Astăzi, 2 mai , cu eforturi proprii și cu sprijinul altor oameni de bine, polițiștii s-au hotărât să ia în serios rolul iepurașului și să îndeplinească dorințele celor mici.

Au oferit daruri constând  în hăinuțe,  alimente, jucării, bani, dar și abonament la un curs de înot, o programare la un control stomatologic pentru cei doi frați. Poliţiştii se vor preocupa ca cei mici sa meargă la o petrecere pentru copii, cu tema sărbătorilor pascale. „Recunoștința și bucuria copiilor a fost răsplata cea mai de preț pentru polițiști. Este încă un exemplu de umanitate și solidaritate care ne arată că putem, printr-un gest, să aducem bucurie în sufletul celor mai greu încercați de viață”, este mesajul oamenilor în uniformă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro